Dan Damaschin, preot


1262
1.4k shares, 1262 puncte

DAN DAMASCHIN, preot misionar la maternitatea Cuza Vodă din Iași
„Fiecare român, indiferent unde se află, poate să facă ceva, pentru ca la 100 de ani de la Marea Unire să împlinească un vis pe care l-a avut, probabil, străbunicul său, când nu avea libertatea să-şi exprime dorinţele sale“, crede Dan Damaschin.
L-am putea numi excepţional pentru câte vieţi a reuşit să schimbe. „Omul-minune“ de la Iaşi lucrează de mai bine de zece ani la capela Maternității „Cuza-Vodă”, acolo unde a întâlnit de sute de ori mame aflate în situații-limită sau studente cu „psihicul sfâșiat”, după ce au renunțat la o sarcină.
Crede cu tărie că nu există ortodoxie fără filantropie. Cu ajutorul mai multor voluntari, părintele a ridicat un complex de garsoniere la Valea Lupului, o localitate ieșeană, în care mamele fără acoperiş să locuiască liniştite. Anual trimite sute de copii nevoiași la școală, oferindu-le haine, încălţăminte, rechizite și produse de igienă. De Crăciun şi de Paşte, se asigură că micuții vor primi daruri.
Mesajul: Dincolo de un act istoric, care vine să puncteze în modul cel mai frumos, artistic și uman acest an al Centenarului, cred că proiectul „100 de Chipuri româneşti“ ar trebui valorificat în sensul că, dacă tot vorbim de o devalorizare a generațiilor, de mari probleme în a-i coordona pe cei care vin după noi spre ceva anume, constat că ați adus în fața aparatului de fotografiat oameni care oricând ar putea să mobilizeze și să aducă sperantă și bunătate. Dacă vrem să ne vedem copiii noştri peste 100 de ani în acest spaţiu, trebuie să ne schimbăm radical atitudinea faţă de valorile neamului românesc, cele care au adus românii la Alba Iulia în 1918, să redăm educaţiei şi familiei rolul pe care-l merită în societate.

Galerie foto


Îți place? Spune-le și prietenilor!

1262
1.4k shares, 1262 puncte