Octavian Bellu, antrenor gimnastică


664
664 puncte

Din acest Centenar, iată, 40 de ani sunt de gimnastică de înalt nivel!

A dus echipa de gimnastică feminină a României pe cele mai înalte culmi și a scris istoria gimnasticii românești. A atins performanțe europene și mondiale uluitoare și a ajuns cel mai de succes antrenor din lume. Iar pentru toate acestea a primit cele mai înalte onoruri din partea Comitetului Olimpic Român, a fost premiat de Academia Recordurilor Mondiale și a fost inclus în International Gymnastics Hall of Fame.

De-a lungul a peste 20 de ani de antrenament la cele mai importante competiţii a obținut mai mult de 250 de medalii olimpice, mondiale și europene – dintre care un “centenar” de medalii sunt de aur.

Acesta este Octavian Bellu în câteva cuvinte cheie: o explozie a gimnasticii românești.

Mesajul:

Dacă fiecare în domeniul lui de activitate sau în partea lui în care se pricepe să facă ar face, probabil, s-ar aduna foarte multe evenimente care să cuprindă tot ce este mai important și tot ce trebuie să rămână din sărbătorirea acestui Centenar. Pentru mine înseamnă mândrie, dacă vreți și orgoliu, de ce nu, pentru că am purtat atâtea bătălii sub drapel la concursurile mari – Campionate Europene, Campionate Mondiale, Jocuri Olimpice – încât la ascultarea imnului și la ridicarea drapelului pe cel mai înalt catarg simt un sentiment de admirație.

Galerie foto


Îți place? Spune-le și prietenilor!

664
664 puncte